Amintește-ți de tine privindu-mă, ochii mei te povestesc în secunde
Îți voi trimite înapoi cocorii genelor, îi învățaseși cerul, i-am păstrat,
Am în palme clipe din părul tău, le ascundeam nopți să-mi inunde,
Port în brațe trupul tău de ani, de vieți, aici ți-l găsești neschimbat.
Amintește-ți de tine, privindu-mă, degetele mele iți cânta simfonia,
De vrei să luneci între astre încearcă-mă, te voi ghici în constelații,
Îmi compun mersul și așteptarea după tine, așa îmi scriu armonia,
Îți citesc sub săruturi partitura coapselor si nu-ti greșesc intonații.
Amintește-ți de tine, privindu-mă, buzele mele vorbesc despre tine,
Am pus deoparte cuvinte, sunt doar ale tale, ți le rostesc neatinse,
Nu te sfii să te afli, pari din valuri născută, iubită în cânturi latine,
Lasă-ți versurile sânilor să se așeze în strofe, printre rimele aprinse.
(28.04.2020)