Aveam două zeci și doi de ani, îmbrăcasem aiurea curele,
Ceilalți, prea aproape, nebuni de primăvară, prea repede,
Drepți, de parcă ne știau de mici, culcat, lipite picioarele,
Umblă, te numești 22, trage, o strigam pescăruș, lespede.
Am două zeci și doi de ani, larg mă încape, urechile afară,
Râdem unii de alții, lângă mine, printre noi, gâlgâie zorii,
Îmi rămâne cealaltă să îți scriu și doar un pas de fanfară,
Târâș, pe piept sărut de pământ și nu am finalul scrisorii.
Voi avea două zeci și doi de ani, mă cheamă oameni lungi,
Coastele tale, întotdeauna am fost slăbuț, îmi plac fluturii,
Nu pot fi eu, a zis da, învață, adânc, baioneta să împungi,
Oricum mă întorc, sa fii frumoasă, de marginea scândurii.
(05.04.2024)