Genunchiul meu stâng, așezându-mă, genunchiului tău, umăr,
Umbrele lor, ca și cum împreună și-ar fi acoperiș de casă înaltă,
Lângă mine, îmi pare că dă în pârg, rotundă întâmplare de măr,
De parcă din pământ, gemeni, ne-am crescut genunchi, laolaltă.
Genunchiului meu, sărut, lipindu-mă, genunchiului tău, gură,
Palmele mele nu au mângâiat niciodată, nemângâind, ca acum,
Ai strigat lumii mele, de atingerea noastră, să se umple singură,
Uitasem genunchiului singur umblet, să calc învățasem altcum.
Se întinde într-un fel de sete, căușul genunchiului tău, să-l bea,
Ți-am părut mai lacom decât cuvintele, ochii, așezat lângă tine,
Caldă potrivire, peste amândoi, glasul verii am auzit că zâmbea,
Când îți sălta, cu fluturii deodată, din mătăsuri, înflorate cortine.
(13.06.2022)