Mi-e dor de seri care îmi pierdeau case, pomi, vița de vie în boltă,
Suiam greu, ziua lungă îmi rodise peste pulpe, umbletul, salturi,
Mirosea a fum de ceva serile, a trudă de om ce strânsese recoltă,
Voci care își povesteau ziua, cunoscute mereu, stinse tumulturi.
Un altfel de rămas bun, noaptea trecea repede, nestrânse jocuri,
Se dusese căldura zilei, îmi aminteam mereu doar ultime goane,
Mă strigau doar pe mine, toate, balamale, ulițele, ploaia, ciocuri,
Mâini aveam de pământ, sângerasem sub tălpi, uscate pogoane.
Mai repede adormeam, uneori mă cuprindeau greu sa mă spele,
De parca nu venisem niciodată acolo, ca și cum nici nu plecam,
La poartă cărase în ciuturi pline, o fata, de ziua morților, apele,
Să mă ia cu el, în mijire de ziuă, la târg ca bărbații, înduplecam.
(06.06.2021)