Dovedește-mi că iubești primăvara, mai presus decât podul palmei mele,
Sau încearcă măcar să iubești, ghioceii, zambila sau țipătul vesel al păsării,
O clipă mai sus decât îmi iubești mersul, râsul meu sau poate coatele,
Iți iubesc genunchii, ochii, dar ea îmi naște mereu în suflet semnul mirării.

Arată-mi că iubești primăvara sau mai bine, că iubești să aștepți razele de soare,
Mai mult decât iubești să aștepți să iți cad în brațe cu toate unduirile mele,
Dă-mi parte din tine dar restul să îl știu al ei, cu reavăn pământ răsărit din ninsoare,
Sunt doar al tău așa cum te-aștept, dar ce dor mi-era să-mi înverzească frunzele.

Fă-mă să cred că iubești să te ascunzi în parcuri și să săruți scoarța verde, născută,
Mai mult decât iubești să mă porți de mâna și să mă acoperi cu buzele tale,
Spune-mi că toate cuvintele mele, oftate sau zglobii, pier sub vocea ei de fată mută,
Doar pe tine te vreau și te aud dar ce clocot îmi naște în vene culoarea din fine petale.

Întoarce-te spre primăvară așa cum te întorci spre mine sau la mine, iubind-mă,
Mai mult și mai profund decât se întoarce cel mai îndrăgostit bărbat spre iubita lui,
Dă-mi de știre ca îți plâng ochii după fragezi muguri și nu după sânii mei, privindu-mă,
Îmi ești doar tu în lacrimi, dar ce dulce îmi picură în gene și în gură gustul pământului.

01.03.2020