Cred că era o mierlă.. haina neagră, ciocul portocaliu, mică,
M-am întamplat sub cântecul ei, printre ramurile copacului,
Am privit în sus şi i-am zărit umbra de efigie antică,
Paşi-mi s-au stins, nu au dorit să strice frumuseţea glasului.

Cred că era o mierlă.. cântecul ei decupa în cenuşiu, dâre albe de cretă,
Părea că a coborât din pat, spre amiază, după o noapte de dragoste,
Purtându-şi sfidator, încă, rujul portocaliu de femeie cochetă,
M-am simţit fericit, inima mea bătea portocaliu şi melodios sub coaste.

Am vrut să îi strig, să o previn, să-i gonesc făptura stranie,
Locul ei nu era acolo, oraşul mâraia deja, ca un câine bătut,
Am întins, cred că am făcut-o, mâinile, căuş la gură sau pâlnie,
Dar nu ştiu cum, buzele mi s-au strâns ciudat, într-un sărut.

Ieri îmi pare că am trait o poveste de dragoste cu o mierlă,
Cântecul ei limpede îmi curgea pe umeri, pe faţă, ca o ploaie rece,
Îmi zidise biserică din triluri iar ea cânta în copacul ca o turlă,
Îmi era teamă că o pierd, o iubeam deja, dar aş fi vrut să plece.

(06.02.2020)

Comenteaza

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.