Am pășit prin soare, câteva dâre albe, apoi mări de lumină, mersul devenise ușor,
Plecasem de acasă încordat, mi s-a spus că nu mai există, timpul său a trecut,
Am ascultat țipete iar gândurile mele s-au predat, îmi plutea peste viață un nor,
Azi l-am simțit din nou, îmi încălzea florile din parcuri, mă privea visător și mut.

De unde să încep, ce mai este începutul, în timpane îmi răsună doar moarte,
Am în mine instinctul de luptător al bunicilor mei, îi simt cum mă cheamă,
Numele meu era întotdeauna răsfăț pe buze, de vocile lor aș vrea să am parte,
Voi învinge, soarele de azi m-a convins că sunt viu, de întuneric n-am teamă.

Orașul mi-a redevenit prieten, nu îmi mai e frica, am reușit sa ies din consemn,
Nu îmi amintesc să fi înghițit ceva pe nemestecate, am dinți de oțel, pot să rup,
Sunt săptămâni, luni parcă, zile care s-au lățit, peste ele să treci te îndemn,
Te-am iubit, te uitasem, mă uitasem pe mine, către dragoste din nou te corup.

Povestește-mi despre noi, am uneori tendința să încurc datele, m-am născut deci,
Îmi pare că sunt pentru prima oara aici, ce frumos s-a născut și pământul,
Și tu ești frumoasă, de fericire aș plânge, dar sub gene am izvoarele seci,
Să nu mă mai pierzi de sub coaste, mi-a fost greu, dintre toate îmi rămăsese cuvântul.

18.03.2020